Vreau sa va vad domnule Victor Ponta!

gabriela_baltag_amrMi-a luat cam un an si jumatate de la inceputul primului mandat al lui basescu traian pana sa-mi dau seama cu cine avem de-a face si sa-i doresc marinarului sa navigheze pe raul Styx si sa-l aiba ca secund pe luntrasul Charon. Nu credeam ca e posibil ca cineva sa-i bata recordul matelotului, dar iata ca noul presedinte al Romaniei a reusit sa o faca. Felicitari domnule Iohannis!

Dupa sedinta de azi din CSAT a dat declaratii presedintele referitor la ce s-a discutat acolo. Prima parte a discursului a fost in regula, chiar ma gandeam, ah ce bine, nu o sa fie scandal azi (mai mult decat de obicei). Dar ma inselasem. In a 2-a parte a discursului au inceput baselile.

Au inceput atacurile la premierul Ponta, s-a rostit de vreo 3 ori si cuvantul „onoare”, si ma gandeam, cum naiba vorbeste de onoare unul care intermedia adoptii suspecte de copii si cum mintea parintii respectivilor copii, ca are si el o fata pe care o da spre adoptie, numai sa-i convinga sa le dea copilul, sa isi ia si el comisionul. Vorbea de onoare unul care este proprietar a 6 case, obtinute, conform declaratiei sale „din meditatii”, si care afirma intr-un interviu, ca ceilalti profesori, care nu au reusit sa acumuleze un astfel de parc imobiliar, au avut pur si simplu ghinion.

O alta baseala a urmat, si anume o intrebare retorica adresata de catre presedinte si indreptata catre cetateanul de rand (sunt sigur ca se gandea la doamna Rarinca pe care a catalogat-o ca un caz izolat in abuzurile justitiei basiste) in care isi exprima tristetea ca acest cetatean nu beneficiaza de aceeasi protectie ca premierul, in fata justitiei. Apoi si-a exprimat presedintele nostru parerea de rau ca domnul Ponta nu va mai putea sa demonstreze ca e nevinovat in fata justitiei, intrucat Camera Deputatilor a decis ca nu e cazul sa ceara urmarirea penala a Primului Ministru. „Vai de noi”, a rostit primul cetatean al tarii, „democratia din Romania va avea de suferit”. A uitat domnul presedinte sa mentioneze ca de fapt, intr-o democratie, procurorul trebuie sa demonstreze vinovatia unei persoane, si nu invers, intrucat suspectul este prezumat a fi nevinovat pana la pronuntarea in alt sens a unei sentinte definitive si irevocabile a unei instante de judecata. Dar dupa cum afirmam intr-un articol precedent, domnul Iohannis este total paralel cu ce reprezinta o societate democratica. Deci sa-l lasam in durerea lui.

Gorghiu si PNL au organizat o intalnire cu toate ambasadele din tara, in care sa discute nu stiu ce chestiuni referitoare la votul prin corespondenta. Sa fiu sincer, eu nu am mai auzit sau vazut asa ceva in viata mea. Daca ar putea cineva sa imi dea un exemplu de pe aceasta planeta, in care un partid politic, ce se afla in opozitie, deci nu reprezinta in nici un fel statul Roman, poate convoca diverse ambasade, care ce sa vezi, mai si raspund la chemare. Totusi au fost niste ambasadori cu bun simt, care nu si-au trimis reprezentanti la acest travesti. Tot respectul pentru dumnealor. Pentru restul, tot dispretul. As vrea deasemenea sa-l intreb pe domnul Adrian Nastase, daca inca mai crede, cum a afirmat intr-un articol recent pe blogul domniei sale, ca cei care au pornit aceasta actiune de schimbare a Guvernului si majoritatii parlamentare, „au avut in vedere doar mici interese personale sau de clan”.

Azi in Camera Deputatilor, a luat cuvantul Ludovic, pe care mie imi place sa il alint cu apelativul „cel mai slab sofer din Romania”. Si cand spun slab, nu ma refer la masa dumnealui atomica, ci la abilitatile la volan. Si domnia sa a expectorat niste basisme, referitoare la cum Parlamentul protejeaza pe cei care au furat din avutul statului, desi speta in care este suspect premierul nu are nici o legatura cu fondurile publice. Dumnealui cred ca se gandea la colegii lui de partid ingropati in spagi si hotii, ca Blaga, Predoiu, Videanu, Oltean, etc. Ah, m-am obisnuit deja cu nesimtirea astora, dar spre deosebire de majoritatea parlamentara care se poarta cu ei cu manusi, eu le-as spune in fata ca sunt nesimtiti.

Acum sa trecem la lucruri serioase. Azi a fost o zi importanta pentru pastrarea libertatii si valorilor democratice din societatea romaneasca. Sistemul securist instaurat de basescu si aliatii sai vestici, nu au reusit sa darame Guvernul. Cu siguranta ca si la motiunea de Vineri, vom avea acelasi deznodamant. Parlamentul Romaniei inca rezista, desi e supus aproape zilnic atacurilor furibunde ale dusmanilor Romaniei.

Sper ca acum, dupa ce s-au convins ca sistemul securist nu se va da inapoi de la nimic pentru obtinerea puterii, coalitia de guvernare si majoritatea parlamentara sa inceapa in sfarsit reforma institutiilor de forta care sunt conduse de oamenii lui basescu. Prea mult au amanat, prea mult s-au ferit, sper ca vor lua macar acum niste masuri. Trebuie inteles, ca doar uniti vor reusi. Parlamentul, Guvernul sa se ralieze alaturi de adevaratii luptatori contra acestui sistem, pe care i-au lasat sa lupte singuri pana acum, si impreuna vor reusi. Oameni ca Gabriela Baltag, doamna Rarinca, Toni Neacsu, asociatii ale magistratilor ca AMR, UNJR, institutii de presa ca Antena 3, cetateni care inteleg ce se intampla in tara lor, si cu orice persoana ca doreste sa elibereze acesta tara de oamenii lui basescu si de influenta si amestecul extern in problemele tarii.

Vreau sa-l vad pe Primul Ministru al Romaniei cum se duce umil la judecatoarea Gabriela Baltag, cum ii multumeste pentru curajul pe care il are, si cum o asigura ca prin toata puterea de care dispune, va apara intotdeauna un judecator de buna credinta al acestei tari, cu orice risc ar implica asta.

Vreau sa-l vad pe Primul Ministru cum merge la doamna Rarinca, si cum ii cere scuze pentru calvarul pe care l-a indurat, nevinovata fiind, si cum ii promite ca in aceasta tara, de aici inainte, nici un cetatean nu va mai fi abuzat de sistemul securist, cu orice risc ar implica asta.

Vreau sa-l vad pe Primul Ministru cum se duce umil in Covasna, cum o cauta pe Sabina Elena, si cum ii multumeste pentru curajul pe care l-a avut, si cum o asigura ca se va uita mai cu atentie catre minoritatea romana din cele 2 judete, si ca drepturile lor, in tara lor, nu vor mai fi incalcate niciodata de nimeni de aici inainte, cu orice risc ar implica asta.

Vreau sa-l vad pe Primul Ministru cum merge la televiziunea Antena 3, ca va fi chiar invitat diseara la Sinteza Zilei, si cum ii va asigura pe acei oameni, pe acei luptatori, ca de aici inainte nimeni nu-i va mai persecuta niciodata pentru ca au luptat pentru libertatea de exprimare timp de 10 ani, si inca se lupta, cu orice risc ar implica asta.

Vreau sa-l vad pe Primul Ministru cum se va uita la sine insusi in oglinda, si isi va spune ca din acest moment, niciodata nu va mai permite ca romanii sa fie persecutati, furati, abuzati, in tara lor, cu orice risc ar implica asta pentru persoana sau functia sa.

Vreau sa va vad domnule Ponta, cum veti lupta de aici inainte, fiindca ne-ati spus cu o zi in urma, ca sunteti un luptator. Vreau sa va vad.

Acest articol a fost publicat în Politica și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Vreau sa va vad domnule Victor Ponta!

  1. Macarie zice:

    Ce poti sa zici…Daca nu face fiecare cite ceva si asteapta ca altii sa faca in locul sau, slabe sperante ca ne vindecam. Dvs. ati facut-o, aferim!

  2. Mihai Popa zice:

    Tot mai sper ca nu ne întoarcem la vremea lui Băsescu. Și Hitler, odată demarat războiul, nu mai putea face nimic și de-ar fi vrut. Situația în care se afundă Iohannis este oarecum similară.

  3. jeni naghi zice:

    sunteti cu totii niste pui de comunisti.
    ce va face sa credeti ca premierul copi-paste e mai bundecat johanis?

    • Cititi si celelalte articole, informati-va, si o sa intelegeti.

    • Nu a fost vorba de cine e mai bun, Johanis sau Ponta! Poate ca fiecare e bun pe functia in care a fost ales sau numit! Problema este atunci cand prin actiuni neortodoxe se incearca destabilizarea tarii!! Si in mod cert si tu esti un pui de comunist si probabil si un postac PDL-ist reactivat! Cu cat te platesc?????

    • remus zice:

      Trebuie sa fii pui de comunist pentru a vedea ca Iohanis e o nulitate?

    • Amaranta Ursula zice:

      Se vede ca esti o basista imputita care il citeaza pe tatucu cu „puiutii lui de comunisti”. Ma-ta si tac-tu n-or fi fost si ei comunisti sau au fost teleportati aici de pe alta planeta. In alta ordine de idei numai cei mai stupizi basisti, aia care se bat cu caramida in piept ca sunt elita intelectuala a pielii p…lii in timp ce le curg bale pe la coltul gurii, deci numai cretinii spastici o baga pe aia cu copy-paste (vezi ca se scrie cu y nu cu i) de cate ori este vorba de Ponta. Si da, oricine este mai bun decat o marioneta decerebrata, dar cum sa-ti dai tu seama de asta ca doar ai mai putini neuroni chiar decat Ciolanis.

    • Mamia Stroe zice:

      cu ce e mai bun Iohanis,vanzatorul de copii,cu ce e mai buna Alina Gorghiu,cu afaceri similare cu ale lui Sova cu ce e mai bun Predoiu cel ce a semnat reducerile salariale si distrugerea sistemului de sanatate,si exemplele,de cu ce sunt mai buni altii decat Ponta pot continua. mai bine taceai

  4. dinica zice:

    Foarte adevarat.sustin Victor Ponta

  5. lobello leo zice:

    Problema grava este ca nu d-ul prim-ministru conduce tara pentru ca demonul dement a fost atat de bine inscolat pe bancile securitatii incat a stiut ca daca da drumul la dosariada serviciile si institutiile de forta ale statului vor conduce tara.Nu vedeti ca oricine incearca sa faca ceva pentru tara si nu-i convine basaului imediat sluga kovesy pune un dulau cu titlu de procuror sa intocmeasca un dosar.Asa ca daca nu vom iesii in strada sa dam jos capetele numite de criminal in fruntea institutiilor de forta d-ul ponta nu poate face nimic,nu vedeti ca,cum indraznaste sa spuna ceva despre justitie, excrocii din justitie incep sa urle ca din gura de sarpe,ATAC LA INDEPENDENTA JUSTITIEI. Fratilor trezitiva si actionati ca altfel DEMONUL DEMENT VA MAI TRAGE MULT DE HATURI IN JUSTITIE. C e ar fi sa ne unim si sa daramam MILITIA POLITICA. Ma intreb si acum si sunt nedumerit,cum a reusit un om jalnic ca Iohannis sa ajunga pesedintele Romaniei? cat de fals suna in gura uni asemenea om cuvintele:onoare,cinste,demnitate,libertate,egalitate.

    • Mamia Stroe zice:

      aveti dreptate! Basescu inainte cu mult timp a spus”sa vedeti cate dosare si cati vor fi arestati”, Nemernicul asta chiombaliu,betiv si curvar,in ultimul an de presedinte a fabricat dosare impreuna cu Coldea si luluta. Orice interceptare a fost denaturata in asa fel,incat cei interceptati sa se faca vinovati. Nu degeaba i-a oferit coldea dosare spre studiu,pe care a omis sa le returneze,necopiate.. Ii are la mana pe toti: stanciu.coldea,kiovesi si pe alti trepadusi din magistratura.Ce este mai rau,este ca si-a lasat la Cotroceni rahatul in care a calcat Iohanis.

  6. elisav8 zice:

    Dincolo de vinovatia sau nevinovatia lui Ponta exista un adevar ca toti cei care au vrut au incercat sa plateasca mai putin statului si sa-si opreasca diferenta. Cei care platesc salarii dau salariul minim pe hartie sa nu dea statului taxe si impozite, cei careau afaceri le tot muta de la o firma la alta sau in Bulgaria, altii inmatriculeaza masini in tara vecina. Toate acestea se intampla zi de zi si uneori peste sapte ani cine trebuie cica este descoperit. Suntem o tara de infractori fiindca asa vor guvernantii care si ei sunt tot infractori numai ca atunci cand sunt la butoane ca Iohanis se transforma in Alba ca zapada. Eu as fi vrut sa fie descoperiti toti la timp si sa fi platit fiecare in primul rand ce a furat ai apoi sa faca si puscarie numai ca …

  7. daniela nutu zice:

    Felicitari, doamna! Nu numai antena3 si primul ministru, trebuie sa faca ceva, ci noi toti.

  8. Pe cei mai multi suparati pe Ponta cred ca se pot recunoaste prin ANAF .Ce sa-i faci e mai periculos sa furi.Nenorocitul asta de prim ministru nu mai vrea cu FMI.Alta belea .Sunt suparati ca nu pot fura cum vor ei.Iohannis cred eu ca este o afacere pregatita de fostul system..Sub cuvinte si actiuni asa zise democratice acel system al lui Basescu erodeaza Romania.Tot folositi notiunea de communism in orice situatie .Nu domnule hotia si alte mizerii nu sunt comuniste sunt antinationale.Nu trebuie sa fii grozav de destept ca sa vezi ca in taberele astea sunt hoti si ca se bat pe capul nostru .Se vede si ce a reprezentat regimul mafiot al lui Basescu.Democratia asta cu independenta institutiilor de stat permite mafiei basesciene sa perpetueze.Iohannis este acum vectorul ei de la care cred ca vom avea mari surprize.Ponta nu va putea opune o rezistenta totala acestui complot impotriva Romaniei.Este surpriza ca ca avem un astfel de presedinte? Asta arata implicarea externa in alegeri.Insistenta de a da jos guvernul arata ca le este teama de alegeri pe care ar putea sa le manipuleze daca pun mana pe putere.

  9. zaharielenuta@yahoo.com zice:

    Cred ca suntem un popor pedepsit de Dumnezeu,sa n-e ducem soarta(crucea) !!!

  10. Noi stim sigur ce am facut,dar cum poti sti ce vor face in viitor,numai un prost poate face asa ceva !!!asta numai norocul sau destinul poate hotara !!!Am luat in calcul ce sa facut si am luat ce sa promis(asta paleativ).Totusi ce sa facut la Primaria din Sibiu,este o „rampa”de lansare si ce sa facut in Germania !!!Dar mai este o „viziune”,cum te ajuta „aplaudaci”?ca daca tot timpul te trag in jos,este greu de „tradus”,asta este crucea.

  11. acilifia dana zice:

    CE MESAJ, CE ANALIZA DE NOTA 10 FELICITARI DOAMNA.

Lasă un răspuns către remus Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.